Istoria sufletului omenesc e poate ce mai interesantă şi mai folositoare decât toată istoria unui popor întreg, mai ales când e rezultatul observaţiior făcute de inteligenţa unui om matur asupra propriei sale persaone şi când este scrisă fără o dorinţă vanitoasă de a trezi compătimire.
Trebuie căutat cu răbdare ceea ce este esenţial în firea ta. Încearcă să-ţi descoperi, puţin câte puţin, adevărata personalitate.
E bine ca omul să-şi aprecieze VALUAREA. Să se iubească pe sine, întrucât este o firăe capabiă de bine. Dar să nu iubească ceea ce e josnic în el. Pentru aceasta să se dispreţuiască, fiindcă astfel toată puterea lui este fără folos. Însa, bineînteles, nu trebuie să dispreţuiască ceea ce constituie capacitatea naturală a sa. Să se urască pe sine într-un fel, sa se iubească în altul. El are în el capacitatea de a cunoaste adevărul şi a fi fericit; dar nu posedă adevătrul în mod statornic, nici în mod satisfăcator. Aş vrea să-l fac pe om să dorească a găsi adevărul, spre a fi gata, ca, desfăcut de patimi, să-l urmeze pe Dumnezeu.
