Mit şi gândire mitică

Mit şi gândire mitică

Introducere

Oamenii au iniţial au început psihologia, ca şi acum, datorita mirării…

De aceea iubitorul de mituri este de asemenea şi un filosof în felul său,

deoarece mitul este compus din minuni. (Aristotel[Metafizica 982b])

Din antichitate, filosofii au reflectat la înţelesul şi adevărul din mituri, din întâmplări extraordinare cu eroi, animale şi zei. Aceşti filosofi lucrau cu presupunerea, aşa cum şi Aristotel o făcea, cum că mirarea umană şi speculaţia asupra naturii lucrurilor s-ar putea exprima în moduri variate, inclusiv prin mituri. Scopul central acestei cercetări filosofice a fost acela de a vedea dacă erau sau nu adevăruri despre condiţia umană încapsulate în poveşti despre originea cosmosului şi a omenirii, despre animale, despre viaţa şi moarte.[1]

Termenul de mit este adesea utilizat în limbajul cotidian pentru a se referi la o poveste falsă; Cu toate acestea, utilizarea academică a termenului, în general, nu se referă la adevăruri sau falsităţi. În studiul de folclor , un mit este o povestire sacră care explică modul în care lumea şi omenirea a ajuns să fie în forma lor actuală. Mulţi cercetători în alte domenii folosesc termenul mit în moduri oarecum diferite. Într-un sens foarte larg, cuvântul se poate referi la orice poveste tradiţională.

Strâns legate de mit sunt legendele. Ca şi miturile, legende sunt poveşti care sunt în mod tradiţional considerate adevărate; cu toate acestea, ele sunt stabilite într-un timp mai recent, atunci când lumea era la fel ca cea de astăzi. De asemenea, legende, în general, înfăţişează oamenii ca personaje lor principale, în timp ce miturile, în general, se concentrează pe caractere supraomeneşti.

O teorie susţine că miturile sunt o realitate distosionată a unui eveniment istoric. Povestitorii acelor întâmplări transformă treptat acele evenimente istorice în relatări despre statute zeiforme.[2]

Max Müller a sprijinit o teorie alegorică a mitului. El credea că miturile a început ca descrieri alegorice ale naturii, dar treptat a ajuns să fie interpretată literal: de exemplu, o descriere poetică a mării ca fiind „furioasă” a fost în cele din urmă luată ad litteram, şi în mare a fost gândit ca un zeu furios[3]

Existenţa mitului este legată de ritual, potrivit lui Smith, oamenii încep ritualuri din anumite motive, care nu sunt legate de mit, mai târziu însă, după ce au uitat motivul original pentru un ritual, ei încearcă să dea o explicaţie pentru ritual inventând un mit şi susţinând că ritualul comemorează evenimente descrise în acest mit.[4]

Funcţia mitului este de a stabili modele de comportament. Noi folosim cuvântul mit într-un sens total neutru. Indiferent daca conţinutul lui este revelaţie sau superstiţie, discernământ sau prejudecată, nu se află aici întrebarea . Includem în mod egal sub termenul de mit cele mai pregnante filosofii de viaţă, cele mai profunde imitaţii de religie, cele mai subtile interpretări ale experienţei. Indiferent de ce răspuns valoric oamenii îi dau circumstanţelor şi încercărilor destinului lor, sau transmite existenţe tolerabile toate cad sub incidenţa categoriei mitului.

Diviziunea dintre această lume şi cea de dincolo, dintre profan şi sacru, este la centrul tuturor formelor de gândire magică şi religioasă.

Un mit poate fi transferat de la o cultură la alta sau de la o tradiţie la alta; poate fi altoit unei alte persoane sau unui alt loc.

Gândirea mitică

Miturile sunt importante ca instrumente metodologice singulare importante pentru analize. Această teorie a ajuns până la noi prin intermediul antropologiei filosofice începute de Kant şi care a fost deyvoltată de Erns Cassier. Pentru Cassier, mitul este forma primară cognitivă de sub care toată realitatea este văzută. Gândire mitologică este cea mai fundamentală şi prin urmare cel mai omniprezent nivel de conştientă. Urmând pe Kant, Cassier sugerează ca toată cunoştinţa implică, în instanţa percepţiei sale, ca o activitate sintetizatoare a minţii. Gândirea mitică, ca şi cea mai bazică activitate sintetică pe care o întreprinde mintea, este modul în care omul îşi organizează toate experienţele sale iniţiale. Limitatea cea mai importană a acestei teorii despre mitul este presupune neglijarea completă a conţinutului narativ a mitului, ca şi relaţia sa strânsă cu religia.

Totuşi contribuţia importantă a lui Cassier, a fost conceptul de mit ca o formă care apare şi ia configuraţia pe care o moşteneşte de la formă. Această idee, dacă o conectăm cu imaginea care întregeşte punctul de vedere că, din mit apare li se reflectă mecanismele interne ale culturii însăşi, implicit indivizii din acea unitate culturală vor vedea realitatea sub aspectul unei forme culturale emergente. Decurge de aici ca realitatea este interpretată în moduri diferite în funcţie de care „lentilă” este folosită.

Mitul devine astfel o valoare integrată în credinţele şi noţiunile pe care oamenii le ţin, după care trăiesc şi pentru care trăiesc. Fiecare societate este ţinută laolaltă de o complexă gandire-formă care determină şi susţine toate activităţile. Toate relaţiile sociale, însăşi textura societăţii umane, sunt născute din mit şi susţinute de mit.

Noi folosim cuvântul mit într-un sens total neutru. Indiferent daca conţinutul lui este revelaţie sau superstiţie, discernământ sau prejudecată, nu se află aici întrebarea . Includem în mod egal sub termenul de mit cele mai pregnante filosofii de viaţă, cele mai profunde imitaţii de religie, cele mai subtile interpretări ale experienţei. Indiferent de ce răspuns valoric oamenii îi dau circumstanţelor şi încercărilor destinului lor, sau transmite existenţe tolerabile toate cad sub incidenţa categoriei mitului.

Concepul că miturile ca forme dominante, care circumscriu realitatea pe măsură capătă formă din societate, e aproape de modul epistemologic prin care Cassier priveşte prin lentile realitatea. Miturile sunt forme emergente culturale. Ele nu sunt creaţia unor indivizi watt ieşite din nonraţionalul, nonpersonalul nivelului de cultură. La acestea se mai adaugă indisolubila relaţie dintre mituri şi întregimea culturală şi noţiunea că miturile susţin însăşi viaţa culturii. În alte cuvinte miturile sunt instrumente prin care societatea îşi satisface nevoile, susţine experienţele şi îşi mareşte creşterea.[5]

Gândirea mitică este mai mult decât o metaforă, decât o crudă „substituire”, o banală formă de vorbire retorică, care pare să urmeze reflecţiei ca o veritabilă transcriere este concepută ca fiind autentică şi direct identificată[6]

Lévi-Strauss vorbeşte de gândirea mitică ca despre un bricolaj, pentru ca pe parcursul discursului sau el schimba regulile de abordare pe măsură ce parcurge subiectul, se aseamănă astfel cu un jucător de cărţi, folosind părţile după cum îi convine nefiind limitat de un şablon restrictiv de reguli. Unităţile sale sunt ca un pachet de cărţi în mod continuu amestecate pentru următorul joc. Regulile jocului ar corespunde structurii generale care subliniază miturile. Daca tot ceea ce fac miturile şi riturile este ca sa aranjeze şi să rearanjeze elementele din cultură, atunci analiza structurală ar fi exhaustivă şi din acest motiv foarte important. Analiza stucturală nu poate descoperi eternitatea mitului, ca şi structuri sincronice în afara timpului, într-un mit cu o structura comportamentala prea puţin sistematică se poate extrage prea puţină regularitate, rămânând astfel rezidiuri, cum ar fi cazul genezei, în acestea ar fi prea multe.[7] De vreme ce nu are nici un interes în a defini începuturile sau sfârşiturile, gândirea mitologică nu dezvoltă niciodată o vreo temă de întregime: rămâne întotdeauna ceva rămas neterminat. Miturile ca şi drepturile sunt interminabile. Gândirea mitică nu poate fi redusă la un cod sau un sistem, dar este prezentat ca un proces cu final deschis de interpretare sau trans-codare.[8]

Joseph Campbell credea că pentru o patrundere mai adâncă în psihologia proprie se poate obţine prin lecturarea miturilor, devenind astfel benefic aplicate în viaţă. Psihicul uman este în mod esenţial acelaşi peste tot, răspunzând aceloraşi stimuli, redând tipare de asociere în actul fantastic şi şi sunt esenţialmente la fel. [9]

Clasificare după naraţiune	Afirmă adevărul	Credibilitate	Autoritate
Fabulă	-	-	-
Legendă	+	-	-
Istorie	+	+	-
Mit	+	+	+

Acesta diagramă ilustrează relaţia de dependenţă dintre aceste trei trăsături ale mitului, care caută să afirme adevărul, care pot fi susţinute ca fiind credibile şi ca ele posedă autoritate.

Valoarea acestei diagrame este aceea ca reliefează faptul că miturile afirmă adevărul, că ceea ce susţin ele poate fi credibil şi ca aceste adevăruri percepute, dau miturilor autoritate ca să furnizeze modele pentru o viaţă socială.

Pentru a diferenţia cele două diagrame, în prima abilitatea de a convinge a fost pusă deoparte ca o caracteristică a discursului mitic în care am putea investiga sau nu, a doua diagramă arată că orice investigaţie asupra autorităţii mitului de a oferi un model al unui mod de viaţă potrivit îşi asumă credibilitatea mitului pentru cei implicaţi. Orice autoritate miturile au de deservit ca o paradigmă depinde de peruasivitate. Dacă un mit îşi pierde credibilitatea sau nu mai este văzut ca afirmând adevărul, atunci îşi pierde de asemenea autoritatea şi este „down-gradat” la statusul de legendă sau de fabulă. Am putea spune că, credibilitatea afirmaţiei de adevăr făcută de către mituri este integrată în funcţia lor socială.

Desigur ca nu decurge de aici ca, din acest punct de vedere toate ştiinţele sociale sunt „chiar aşa” filosofii. Din acest punct de vedere, rămâne o diviziune de lucru şi prin urmare studiile religioase ar trebui sa includă un pluralism metodologic. Dar înseamnă că orice studiu asupra discursului mitic nu poate fi negat de dimensiunea cognitivă a miturilor. Nu se poate trata această formă de discurs ca fiind un nonsens, repetat de popor datorită simplităţii sau datorită unei măiestrii clericale.

De aceea din acest model decurge că un mit viu sau mort până la extensia în care este văzut adevărat sau fals. Prin mituri repovestire, fiinţele umane se desprind din prezent şi reven la vârsta de mitică, aducându-se mai aproape de divin.Mircea Eliade atribuie neliniştile omului modern la respingerea sa de mituri şi sentimentul de sacru. Este mai corect a descrie mitul ca fiind o „poveste adevărată”[10], în sensul că miturile sunt deja categorisite ca fiind adevărate de către cei care le susţin ca fiind mituri. Cei care nu vor să urmărească întrebarea, dacă mitul este nu numai crezut ca fiind adevărat ci şi în actualitate, pot să pună în paranteze această întrebare, dar nu pot nega ca miturile sunt înţelese cava ce afirmă adevărul. Nu pot nega acest lucru, deoarece daca am defini miturile în termeni de autoritate sau funcţia lor ca şi paradigme, atunci deja am presupus că miturile sunt luate ca fiind credibile.

Această listă de cauze sunt sugerate ca fiind cauze ale miturilor: (1) ignoranţa, (2) uimirea sau mirarea, (3) încântare în jocul imaginaţiei, (4) personificare, (5) visele, (6) frica sau respectul pentru strămoşi sau de eroi, (7) încântare în contemplarea unei lumi ideale, o lume imaginară, (8) de predare alegorice şi în cele din urmă (9) neînţelegere de metafore.

Contribuţia filosofiei la studiul miturilor, din acest punct de vedere, ca şi la primul model, implică investigaţia dimensiunii cognitive a miturilor. Diferenţa este aceea că aici filosofia este atât o investigare legitimă şi importantă, cât şi o investigare dependentă şi de susţinere descriptivă şi explicatorii miturilor. Filosofia depinde de aceste doua abordări în ceea ce este în conversaţie cu aceste abordări prin care înţelesul miturilor poate fi elucidat. Şi filosofia suportă aceste abordări prin clarificarea a ceea ce afirmă miturile ca fiind adevărat şi cum adevărul poate fi înţeles.

---

[1] Kevin Schilbrack, Thinking through myths: philosophical perspectives, Ed. Routledge, Londra, 2002, p.1

[2] Thomas Bulfinch, Bulfinch’s Mythology, Ed. Modern Library, New York, 2004, p. 194

[3] Robert Segal, Myth: A Very Short Introduction. Ed.Oxford Universety Press, Oxford, 2004, p. 20

[4] Idem, p. 63

[5] Cecil F. Tate, The search for a method in American studies, Ed.UMI Press, 1973, p.19-20

[6] Ernst Cassirer, Language and myth, Ed. Dover Publications, Toronto, 1953, p. 94

[7] Robert Alan Segal, Structuralism in myth: Lévi-Strauss, Barthes, Dumézil, and Propp, Ed. Garland Pub,New York, 1996, p.66-67

[8] James Clifford, Person and myth: Maurice Leenhardt in the Melanesian world, Ed.Duke University Press ,1992, p. 249

[9] Joseph Campbell, The Mythic Dimension: Selected Essays 1959-1987,Ed. New World Library, Novato 2007, p.7

[10] Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, trad. Dinopol Paul, Ed. Univers, Bucureşti, 1978, p. 1-20.

Despre post

Postul ne ajută să exprimăm, să adâncim şi să confirmăm şi să întărim ca suntem gata să sacrificăm orice, chiar şi pe noi înşine, pentru a obţine împărăţia lui Dumnezeu.

Postul este o bine încetăţenită tehnică de a elimina toxinele. Atunci când postim, ne abţinem în mod intenţionat de le mâncare pe o perioadă limitată de timp. Postul a fost dovedit ca fiind foarte eficient într-o varietate de tulburări ale stomacului şi intestinelor. Postul îmbunătăţeşte vindecarea bolilor ale tactului respirator superior: nările, cavităţile nazale şi sinusurilor. Postul odihneşte tactul digestiv în timp ce activează toxinele stocate în ţesuturi pentru ca să fie spălate din corp.

Foamea ne pune în legătură cu adevărata noastră foame. Este important să ne reconectăm cu acea dorinţă insinctuală de a mânca pentru că am fost condiţionaţi social şi personal să mâncăm tipuri şi cantităţi de mâncare dincolo de nevoile unui optim de sănătate.

Pe cât de bun şi cu toate că merită acest timp acordat pentru sănătate, căutăm ceva mai mult în post: ca el să fie un act religios. Religia, re-ligare, care înseamnă reconectarea noastră cu Dumnezeu, de a ne lega din nou cu Sursa din care am venit şi cu acea cale spre care mergem. Valoarea postului ca un act religios stă în credinţa şi iubirea ale cărora şi este expresie

Începem să înţelegem mai bine roadele postului atunci când ajungem să afirmăm ca: postul nu mai este o constrângere şi o penitenţă pentru mine, ci o bucurie şi o nevoie a trupului şi a sufletului. Îl practic sporadic pentru că îmi place.

Părinţii bisericii erau postitori, ei aveau o foame în tot trupul pentru Dumnezeu. Le era atât de înfometaţi după îndrumarea lui Dumnezeu încât voiau să spună acest lucru cu foamea trupului lor, dar nu numai cu foamea din inimile lor.

Postul nu este numai plăcut, dar ne poate elibera până la cele mai profund nivel şi în moduri care ne poate schimba viaţa întru totul. Tendinţa nu este aceea de a gândi că Dumnezeu ne va iubi mai mult dacă ne vom schimba, ci ca Dumnezeu ne iubeşte ca noi să putem să ne schimbăm. De aceea disciplinarea prin post ne permite o împropriere şi transformă în mod real libertatea care ne este data prin har.

Postul se circumscrie următoarelor trei: atentivitate, compasiune şi libertate.

Să alegi să nu mănânci sau să mănânci vine ca ceva natural, un răspuns inevitabil a unei persoane care trece printr-un moment dureros din viaţă, este un răspuns natural. Biblia este plină de asemenea exemple de situaţii în care omul îşi dă seama de greutatea păcatului şi apropierea pe care o aduce de moarte. Moarte pe care o dorim ca apropiere de Dumnezeu în împărăţia Sa cea veşnică.[1]

De aici putem să desprindem următorul sistem A→B→C, unde A este momentul de conştientizare a stării în care ne aflăm care generează răspunsul B, adică postul. Doar acel moment de trezire, acel „moment sacru” îi dă puterea necesară postului ca să genereze răspunsul C, însă calitatea lui C deriva implicit de forţa şi intensitatea lui A care derivă factorial în B.

Trebuie precizat că postul nu este un instrument manipulativ care garantează rezultate. Tradiţia creştină nu spune că dacă posteşti vei primi, ci spune „atunci când se desfăşoară un moment sacru, oamenii lui Dumnezeu postesc.” Afirmaţia devine mai relevantă prin tabelul de mai jos:

A	B	C
Moarte	Post responsabil	Viaţă
Păcat		Iertare
Frică		Siguranţă
Ameninţări		Speranţă
Nevoi		Răspunsuri
Boală		Sănătate
Bucurie		Binecuvântare

Deci intenţia de a posti a cuiva este pentru ca să aducă spre împlinire un rezultat pe care şi-l doreşte. Am putea spune că astfel postul devine un instrument de care ne folosim în situaţii extreme, dar oricum am interpreta cert este ca postul produce rezultate.

Pe de altă parte, cei care sunt cel mai mult mişcaţi de aceste momente sacre, se descoperă postind, şi pentru că sunt corelaţi la ceea ce face Dumnezeu în această lume tocmai în aceste momente. Aici sunt grăitoare mai ales Sfintele Taine ale Bisericii, cât şi numeroasele ierurgii care ne ajuta să ne descoperim în raport cu Dumnezeu şi ceea ce El împlineşte în viaţa noastră. Se înţelege că postul o imagine a trupului, a sufletului unit cu trupul prin voinţă.[2]

Trupul nu este inamicul sufletului cum spun unii, sau temniţa care ne separă în timp şi spaţiu de veşnicie. Nu trupul este mijlocul prin care exersăm voinţa spre bine, spre Dumnezeu.

Pentru trup sunt dedicate diferite tehnici de conştientizare a controlului pe care dorim să îl exercităm în mod benefic spre întărirea voinţei. De aceea este nevoie în primă instanţă de însuşirea unei practici fizice prin metanii şi abstinenţe, lectura biblică şi a Sf. Părinţi sau mari duhovnici, cu o constanta rugăciune din ce în ce mai intensă. Voinţa dă savoarea şi gustul postului care aduce bună mireasmă.

Noi în slăvim pe Dumnezeu şi îl iubim pe Dumnezeu în trupurile noastre şi în mod concret, fizic, tangibil şi palpabil. Există această nevoie intrinsecă de a împlini acţiuni spirituale în trupurile noastră.

Ceea ce frapează cititorul de astăzi este cât de semnificativ este trupul în Biblie, creştinii timpurii exprimau spiritualitatea în trup şi prin trup. Trupul este sediul sufletului, iar mintea depinde de viaţa lumească ca să întărească voinţa; o voinţă care să îi aducă o apropiere eternă în iubire faţă de Dumnezeu.

Chiar daca astăzi este prezentă această viziune creştină asupra trupului, totuşi lumea de astăzi îi dau şi următoarele conotaţii: de monstru pe care trebuie să îl cucerim, de celebritate pe care ar trebui să o glorificăm, de corn al abundenţei pe care tot trebuie sa îl umplem şi de floare de perete pe care trebuie să o ignorăm. Fiecare din aceste forme ale imaginii trupului ne determină să postim sau nu, cum şi de ce postim. De aceea ar trebui să ne gândim unde ne încadrăm fiecare.

Pentru cei care văd trupul ca un monstru al dorinţelor, care trebuie domesticit prin impunerea duhului asupra trupului pentru a cuceri aceste nedorite dorinţe. Pentru acest tip de persoane postul încearcă să controleze dorinţele trupului, aşa că îşi canalizează spiritualitatea lor asupra Parusiei.

Alţii văd trupul ca o celebritate pe care este nevoie să o glorifice, devenind astfel narcisişti. Asemenea persoane se dedică fericiri, individualismului şi libertăţii personale. Se dedică de asemenea unui trup zvelt, bine cizelat, îmbrăcăminte în pas cu moda, frizuri după tendinţe, ochelari de soare şi sunt întotdeauna în căutarea unei oglinzi. Pentru asemenea persoane, postul este secularizat, se transformă într-un fel de dietă de dragul auto-prezervării şi a fi cât mai atractive.[3]

Unii văd trupul ca un corn al abundenţei, aceştia sunt hedoniştii care nu au nici un folos pentru post. Ei sunt dedicaţi plăcerii fizice, diete bogate, plante delicate, băuturi costisitoare şi restaurante speciale. Ei iubesc mâncarea ca pe o „plăcere intoxicantă” sau un „păcat drăguţ”. Aceştia şi-au împins inimile în stomac. Spiritualitatea lor derivă din sănătate şi bogăţie şi plăcere. Ei vorbesc despre cei care postesc ca fiind cei care omoară plăcerile sau asceţi radicali. Merg până acolo unde acuză pe cei ce postesc că încearcă îşi câştige drumul spre rai.

Alţii văd trupul ca o floare de perete care poate fi ignorată pentru că nu contează. Postul nu este mai puţin decât o practică ciudată dintr-o spiritualitate străină. Aceşti neognostici pentru care trupul este o carapace şi pentru care cele din interior—sufletul dar mai ales mintea—contează cu adevărat. Cei care văd trupul ca o floare de perete sunt dedicaţi spiritualităţii, meditaţiei biblice, experienţelor contemplative şi gândirii speculative, chiar şi experienţe mistice în afara trupului. Se focalizează pe împărăţia de sus, de dincolo de ea cât şi în afara trupului şi în lumea reală.

Asceticii descoperă un momente sacre, le interiorizează şi ar putea sa nu mai iasă niciodată din ele. Celebrităţile întâlnesc momente sacre şi pretind că nu au avut loc. Hedoniţii întâlnesc un moment sacru şi se uită în cealaltă parte. Neognosticii întâlnesc un moment sacru şi spun că „e ceva lumesc” şi că nu trebuie să îi preocupe.

Derivând de la ce este trupul ca imagine a postului voi vorbi despre trup ca vorbire a postului, deoarece o imagine de unitate organică a trupului este ceea ce avem nevoie cel mai mult dacă căutăm să dezvoltăm o viaţă spirituală integrată care conţine postul.

Trupurile noastre şi ceea ce facem cu trupurile noastre demonstrează vizibil miezul, nucleul din care suntem făcuţi: să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru. Prin post trupul vorbeşte ceea ce duhul tânjeşte, ceea ce sufletul îşi doreşte, şi ceea ce mintea ştie că este adevărat. Este vorbirea trupului nu doar simpla vorbire a sufletului pentru minte, sau pentru suflet într-un mod simbolic, ci pentru persoană, pentru întreaga persoană, pentru a se exprima pe ea însăşi sau pe el însuşi. Postul este o modalitate prin care tu si eu aducem întreagă sinea noastră într-o expresie completă.

Scopul postului nu este numai de a face deosebiri între unele mâncăruri, ci de a disciplina trupul şi puterile sufleteşti, spre uşurare şi curăţire de păcate.

Postul trupesc dar şi sufletesc, înseamnă schimbarea atitudinii noastre şi a întregii vieţi cotidiene, în consens cu voinţa divină, şi face ca inima să ne devină mai sensibilă la durerile celorlalţi, şi, totodată, la situaţia noastră de oameni păcătoşi. În acest context putem adresa rugăciunea noastră lui Dumnezeu, într-o stare de căinţă mai accentuată, într-o stare de altruism, adică de iubire şi slujire a aproapelui.

Citate despre post

Acolo, la râul Ahava, am rânduit post, ca să ne smerim înaintea feţei Dumnezeului nostru şi să cerem de la El călătorie bună pentru noi şi pentru copiii noştri şi pentru toată avuţia noastră (Ezdra 8, 21)

Iar eu, când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu şi rugăciunea mea în sinul meu se va întoarce. (Ps. 34, 12)

În zi de post, voi vă vedeţi de treburile voastre şi asupriţi pe toţi lucrătorii voştri. Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus. Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său ? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului ? Nu ştiţi voi postul care Îmi place ? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă ! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire, Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei. Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată. (Is. 58, 3-11)

Şi acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire. (Ioil 2, 12)

Mai mult preţuieşte rugăciunea cu post şi cu milostenie şi cu dreptate, decât bogăţie cu nedreptate; mai bine să faci milostenie, decât să aduni aur, căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat. Cei ce fac milostenie şi dreptate vor trăi mult. (Zaharia 12, 8-9)

Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. (Mt. 6, 16-18)

Postul (...) : o şcoală a căinţei. (pr. Alexander Schemmam)

Postul adevărat este abţinerea de la orice lucru rău. (Sfântul Teodor Studitul)

Fecioria trupului aparţine câtorva, dar fecioria inimii trebuie să aparţină tuturor. (Fericitul Augustin)

Eşti stăpân pe pântece ? Fii atunci stăpân şi pe limbă ! (Sfântul Nil Sinaitul)

- spuneau strămoşii noştri. La aceasta putem adăuga : suflet curat în trup curat. (Nicodim Patriarhul României)

Postul ocroteşte orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpătaţi, frumuseţea fecioriei şi sfinţeniei, strălucirea cuminţeniei, începutul vieţii creştine, mama rugăciunii, izvorul smereniei. Postul te învaţă liniştea şi el precede celelalte fapte bune. (Sfântul Isaac Sirul)

Postul acela este adevărat, care este prezent în toate; pe toate le curaţeşte şi pe toate le vindecă. (Sfântul Grigorie Palama)

Postul îi învaţă pe toţi nu doar cumpătarea de la mancare, ci şi înstrăinarea de iubirea de argint, de nesaţ şi de orice răutate. (Sfântul Vasile cel Mare)

Postul este marea armă împotriva ispitelor, precum plăcerea este începutul tuturor păcatelor. (Teofilact al Bulgariei)

Postul, acest doctor al sufletelor noastre, (...) îl face pe fiecare să ia aminte la sine însuşi şi-l învaţă să-şi amintescă de păcatele şi de lipsurile sale. (Sfântul Simeon Noul Teolog)

Ne-am îmbolnăvit prin păcat, dar ne vindecăm prin pocăinţă. Iar pocainţa fără post este neputincioasă. (Sfântul Vasile cel Mare)

Postul ne îngreunează pe dinafară, dar ne curăţă pe dinlăuntru. (Sfântul Ioan al Antiohiei)

Câţi săraci ar putea fi hrăniţi datorită unei zile de post ?! (Fericitul Augustin)

Postul este mama sănătăţii. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Postul este izvor de bucurie. (Sfântul Vasile cel Mare)

Postul trupului este hrana sufletului. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă nu îţi schimbi viaţa, la ce mai posteşti ? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Să nu pierdem rodul postului, după ce am răbdat truda postului ! (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Cel ce nu cunoaşte postul, nu cunoaşte crucea. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Fiţi cu luare aminte să nu vi se îngreuieze inimile de mâncare şi băutură peste măsură şi de grijile vieţii acesteia. (Sfânta Scriptură)

---

[1] Lynne M.Baab, Fasting: Spiritual Freedom Beyond Our Appetites, Ed. InterVarsity Press, 2006

[2] Scot McKnigh, Fasting: The Ancient Practices, Ed. Thomas Nelson, 2009

[3] Allan Cott,Jerome Agel,Eugene Boe, Fasting: The Ultimate Diet ,Ed. Hastings House, 1997