joi, 29 noiembrie 2007

Revelatia

Dimensiunea revelaţiei naturale este atât de copleşitoare pentru mintea noastră încât, omului nu îi rămâne decât să contemple mareţia ei, concludând că Dumnezeu nu poate fi perceput în totalitatea Lui; ci doar în parte. Pentru a putea trece prin filtrele raţiunii, avem nevoie de analogie, ca pe această cale a asemănării, a ansamblului cu noi înşine, sa descoperim pe Dumnezeu.

"Dumnezeu a pus totul în existenţă din nimic, pentru ca din lucrarea Sa să fie cunoscută şi înţeleasă mărimea Sa. Precum sufletul în om nu este văzut, pentru că este nevăzut de om, însă recunoscut prin mişdarea trupului, tot aşa Dumnezeu nu este văzut de ochii omeneşti, însă prin lucrarea Sa este privit şi recunoscut."
Teofil de Antiohia--Către Autolic

"Cunoaşterea relativă cuprinsă în raţionament mişcă dorinţa spre cunoştinţa trăită prin participare şi experienţă"
"Ne servim pe cât ne este îngăduit de simbol potrivit lucrărilor divine şi de la acesta păşim mai departe după puterile noastre ca să primim adevărul ca simplu unitar, perceput după ce toată concepţia noastră despre cele divine a rămas mult în urmă, făcând să înceteze puterile noastre intelectuale, noi ajungem pe cât ne este îngăduit, la raza cea mai presus de fiinţă."
Sf.Maxim Mărturisitoru--Răspunsuri către Talasie

joi, 24 mai 2007

Paradoxul

Un text de Octavian Paler (n.2 iulie 1926-d. 7 mai 2007)
Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici;

Autostrazi mai largi, dar minţi mai înguste. Cheltuim mai mult,dar avem mai puţin; cumpărăm mai mult,dar ne bucuram mai puţin.

Avem case mai mari, dar familii mai mici.

Avem mai multe accesorii,dar mai putin timp;

Mai multe funcţii,dar mai puţină minte,mai multe cunoştinţe, dar mai puţină judecată,mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme,mai multa medicină, dar mai puţină sănătate.

Bem prea mult,fumăm prea mult,cheltuim prea nesăbuit,râdem prea puţin,conducem prea repede, ne enervam prea tare,ne culcam prea tarziu…

Ne sculăm prea obosiţi,citim prea puţin,ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar.

Ne-am multiplicat averile,dar ne-am redus valorile.

Vorbim prea mult,iubim prea rar şi urâm prea des.

Am învăţat cum să ne caştigăm existenţa,dar nu cum să ne facem o viaţă.

Am adaugat ani vieţii şi nu viaţă anilor.

Am ajuns pâna la lună şi înapoi,dar avem probleme când trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă cu un vecin.

Am cucerit spaţiul cosmic,dar nu şi pe cel interior. Am facut lucruri mai mari,dar nu mai bune.

Am curaţat aerul,dar am poluat solul.Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre.

Scriem mai mult,dar învaţăm mai puţin. Plănuim mai multe,dar realizam mai puţine. Am învatat să ne grăbim,dar nu şi să aşteptăm.

Am construit mai multe calculatoare: să deţină mai multe informaţii,să producă mai multe copii ca niciodată,dar comunicam din ce în ce mai puţin.

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor şi digestiei încete; oamenilor mari şi caracterelor meschine; profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale.

Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri,dar mai multe divorţuri,case mai frumoase, dar cămine destrămate.

Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,scutece de unică folosinţă, moralitate de doi bani, aventuri de o noapte… corpuri supraponderale şi pastile care îti induc orice stare de la bucurie la linişte şi la moarte…

Sunt nişte vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior.

Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această scrisoare şi în care poţi decide fie să împărtăşeşti acest punct de vedere,fie să ştergi acest mesaj.

Aminteşte-ţi să petreci timp cu persoanele iubite,pentru că nu vor fi langă tine o eternitate.

Aminteste-ţi să spui o vorbă bună copilului care te venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de langă tine.

Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de langă tine pentru că aceasta este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic.

Aminteşte-ţi sa spui te iubesc partenerului şi persoanelor pe care le îndrageşti, dar mai ales sa o spui din inima. O sarutare şi o îmbraţişare vor alina durerea atunci cand sunt sincere.
Aminteste-ţi să-i ţii pe cei dragi de mâna şi să preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea persoană nu va mai fi langă tine. Fa-ţi timp să iubeşti,fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi timp să împartaşeşti gândurile preţioase pe care le ai. Tuturor prietenilor mei,va multumesc că existaţi!


vineri, 18 mai 2007

Dependenţa


Dependenţa este acea forţă care constrânge, incapacitând şi subjugând voinţa. Ea crează o problemă care constă în lipsa controlului şi pierderea unui anumit grad de libertate. Se deosebesc două tipuri de dependenţă:


  • Dependenţa fizică atunci când organismul a devenit dependent de o anumită substanţă pentru a putea funcţiona normal. Corpul s-a obişnuit cu o anumită cantitate din acea substanţă şi "protestează" atunci când nu i se mai administrează substanţa. De aceea atunci când acest consum este întrerupt, apar semnele sindromului de sevraj care pot consta din: tremurături, transpiraţie, greaţă şi diaree.


  • Dependenţa psihică înseamnă dorinţa imperioasă de a folosi sau a face ceva. Întreaga gândire este îndreptată spre folosirea respectivei substanţe, ca droguri de exemplu, sau spre activitatea dorită , ca jocurile de noroc spre exemplu, şi mai ales spre senzaţiile pe care le produc acestea.

O persoană dependentă este adeseori numită, o persoană viciată, iar eliberarea de dependenţa consta în administrarea unui tratament cât mai eficient.

Tratamentul dependenţei fizice se face medicamentos, chimic şi rezultatul lui este unul imediat, efectiv imediat, însă tratamentul psihic este unul mult mai laborios şi mai complex, care se poate întinde pe un interval temporal mult mai mare




joi, 26 aprilie 2007

Imaginaţie, iluizie, vis...


Visul este o răscruce interioară unde răsună tot zbuciumul vieţii. Imaginaţia este una din formele îndrăznelii umane.
Viaţa conştientă nu este destul de bogată pentru a epuiza omenescul; există în fiecare dintre noi posibilităţi cărora nu li se va oferi nici un prilej de dezvoltare şi am rămane străini de o bună parte din darurile şi abisurile din noi, dacă existenţa noastră nu ar avea alt câmp de manifestare decât cel al unei diurne; avem din fericire visele care să imbogăţească nemărginit această experienţă.
Toate visele se numesc utopii...pâna se realizează. Din acel moment se numesc experienţă.
Mă întreb dacă ceea ce imaginez, pornind de la un fapt adevărat, nu e mai important decât realitatea, fără să corespundă acelei realităţi.
Orice epocă a gândirii umane s-ar putea defini, cu destulă profunzime, prin relaţiile pe care le stabileşte. Cunoaşterea superioară provine din miile de senzaţii lăuntrice, al căror fascicol convergent este imaginaţia, adevărată facultate centrală; ea produce nu numai imaginile, dar şi sunetele, cuvintele, semne şi sentimente pentru care adesea limbajul nici nu are cuvinte să le numească
O iluzie doar atât este frumoasă, cât timp nu este considerată drept iluzie, ci drept adevăr.


Atitudine

Părerile pe care le avem despre alţii nu sunt niciodată atât de temeinice încât să ne îngăduim să îi condamnăm.

Priveşte şi ascultă tot, dar ţine seama de ceea ce spui şi de ceea ce faci. Tu trebuie mai ales să faci ceea ce nimeni n-ar putea face în locul tău. Un om trebuie judecat în ansamblul principiilor sale sau ale caracterului său.
Când ţi se cere un lucru pe care n-ai putea să-l faci, să refuzi scurt, fără să laşi nici o nădejde falsă.
Să dai repede ceea ce vrei să dai. În felul acesta vei cuceri harul refuzului şi harul binefacerii, îndoită probitate oare pune minunat în valoare un caracter. Nu ştiu dacă nu ni se poartă mai multă pică pentru o speranţă dezamăgită, decât recunoştinţă penru un bine.
De multe ori e o datorie sa vedem în culori mai negre decât e de fapt; pentru ca din această vedere să izvo­rască o luptă mai hotărîtă pentru mai bine.
Chiar şi atunci când faci aprecieri, pozitive sau negative, despre un om, despre faptele sau opera lui, nu uita că acestea sunt implicit şi un certificat ce ţi-1 dai cu privire la puterea şi nivelul propriului tău spirit critic.
Prin orice critică cu privire la altul, trădezi într-un fel cine eşti şi unde stai.

A da din coate nu e cu nimic mai uman decât a da din coadă.

Prefer să fiu alături de frumos, chiar dacă lumea s-ar dovedi atât de vicisnică încât frumosul să nu mai poată trăi în mijlocul ei. Prefer să fiu de adevăr, chiar dacă lumea urmezează minciuna.


sâmbătă, 10 martie 2007

Singurătatea


Pentru ca să poată spune "eu", omul trebuie să spună "noi".
Singurătate, ochiul tău priveşte îngheţat, în ochiul gândului neîmpărtăşit. Poama tăcerilor sfâşiate de suspine...nu e singur cel ce singur, ci cel ce se simte singur.
Singurătatea morală e ceea ce înspăimântă mai mult, ea poate fi o forţă dar desigur nu aduce fericire. Sunt oameni duc lumea în singurătate lor, sunt alţii care îşi plimbă singurătatea în lume. Singurele lacrimi a căror amarăciune e deplină sunt cele care cad pe pieptul nimănui şi pe care nimeni nu le şterge.
Singurătatea este pentru mine ceea ce este postul pentru trup: fatală dacă e prea îndelungată, deşi necesară.

luni, 26 februarie 2007

Iubirea



Ce este dragostea?
Nevoia de a ieşi din tine însuţi
Iubirea este cea mai mare dintre tristeţile umane, deoarece este efortul suprem pe care omul îl încearcă pentru a ieşi din singurătatea fiinţei sale lăuntrice.
Caracterul iubririi adevărate are multe asemănări cu copilăria: necugetarea, imprudenţa, risipa, râsul şi plânsul sunt aceleaşi.
Omul are nevoie de dragoste...Viaţa fără duioşie şi fără iubire nu e decât un mecanism uscat, scârţâitor şi sfâşietor.

sâmbătă, 24 februarie 2007

Introspecţie




Istoria sufletului omenesc e poate ce mai interesantă şi mai folositoare decât toată istoria unui popor întreg, mai ales când e rezultatul observaţiior făcute de inteligenţa unui om matur asupra propriei sale persaone şi când este scrisă fără o dorinţă vanitoasă de a trezi compătimire.
Trebuie căutat cu răbdare ceea ce este esenţial în firea ta. Încearcă să-ţi descoperi, puţin câte puţin, adevărata personalitate.
E bine ca omul să-şi aprecieze VALUAREA. Să se iubească pe sine, întrucât este o firăe capabiă de bine. Dar să nu iubească ceea ce e josnic în el. Pentru aceasta să se dispreţuiască, fiindcă astfel toată puterea lui este fără folos. Însa, bineînteles, nu trebuie să dispreţuiască ceea ce constituie capacitatea naturală a sa. Să se urască pe sine într-un fel, sa se iubească în altul. El are în el capacitatea de a cunoaste adevărul şi a fi fericit; dar nu posedă adevătrul în mod statornic, nici în mod satisfăcator. Aş vrea să-l fac pe om să dorească a găsi adevărul, spre a fi gata, ca, desfăcut de patimi, să-l urmeze pe Dumnezeu.

vineri, 23 februarie 2007

Personalitatea


O primă condiţie a personalităţii este demnitatea. Ce este în fond demnitatea personală? Este un sentiment, sau mai bine zis, o anumită conştiinţă a individului de a-şi cunoaşte o valuare proprie, o valuare pe care şi-o recunoaşte sieşi ca om, ca făptură dotată cu inteligenţă şi raţiune...

Bine aţi venit!!!


Bine aţi venit!!!
Acest blog este expersia tehnologiei aplicate în cadrul cursului aplicat la TIC.

El este dedicat deasemeni unui topic destul de vast şi anume : contemplaţia.