sâmbătă, 24 februarie 2007

Introspecţie




Istoria sufletului omenesc e poate ce mai interesantă şi mai folositoare decât toată istoria unui popor întreg, mai ales când e rezultatul observaţiior făcute de inteligenţa unui om matur asupra propriei sale persaone şi când este scrisă fără o dorinţă vanitoasă de a trezi compătimire.
Trebuie căutat cu răbdare ceea ce este esenţial în firea ta. Încearcă să-ţi descoperi, puţin câte puţin, adevărata personalitate.
E bine ca omul să-şi aprecieze VALUAREA. Să se iubească pe sine, întrucât este o firăe capabiă de bine. Dar să nu iubească ceea ce e josnic în el. Pentru aceasta să se dispreţuiască, fiindcă astfel toată puterea lui este fără folos. Însa, bineînteles, nu trebuie să dispreţuiască ceea ce constituie capacitatea naturală a sa. Să se urască pe sine într-un fel, sa se iubească în altul. El are în el capacitatea de a cunoaste adevărul şi a fi fericit; dar nu posedă adevătrul în mod statornic, nici în mod satisfăcator. Aş vrea să-l fac pe om să dorească a găsi adevărul, spre a fi gata, ca, desfăcut de patimi, să-l urmeze pe Dumnezeu.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Interesanta dorinta ta de a-i determina pe oameni sa porneasca in aflarea adevarului, avand in vedere valoarea acestuia in conturarea personalitatii umane si implicit in modalitatea de raportare la sine insusi, la ceilalti, la divinitate, dar trebuie avut in vedere faptul ca aflarea acestui element diriguitor al vietii - adevarul - reprezinta un efort individual, o extrapolare a individualitatii inspre realitate, demers ce trebuie asumat de fiecare persoana in intimitatea fiintei.
E necesara aprecierea justa a fiecaruia dintre noi, cunoasterea limitelor, a neajunsurilor, dar si a calitatilor, fiecare optiune a vietii fiind subordonata apoi depasirii neajunsurilor si sporirii calitatilor.
E interesant de observat in decursul istoriei sufletului omenesc caracterul responsabil al fiecaruia in sensul autoschitarii profilului istoric, de noi depinzand reflectarea tragica sau dramatica a filmului vietii.

Anonim spunea...

Nici un om nu e indeajuns de matur ca sa se judece pe sine cu obiectivitate. Si pentru ca am cui spune, despre ce sfant ai citit vreodata ca la batranete, scriindu-si memoriile, si-ar rezuma singur lumina personalitatii sale. E necesara putina mandrie, asa incat balanta sa incline spre demnitate, dar sa-i lasam pe altii sa ne descopere...

Annonymus Nottarius spunea...

Să te ajute Dumnezeu să-ţi duci misiunea până la capăt.