Doar atât?

Încă o zi pe care o petrec întrebându-ma: doar atât?

Știu că și tu ai ajuns în punctul în care te întrebi și totuși ce este viața mea acuma? 

Ma uit retrospectiv în urma mea și constat că totul e atât de gol. 

Tu unde te situezi acum? 

Eu găsesc ca sub forma interogativă pot înțelege acum ceea ce mă înconjoară. 

Am acceptat realitatea cu tot ceea ce ma înconjoară însa nu întru totul. 

Oare putem totuși sa fim pe deplin conștienți de ea? 

Spun asta pentru ca deși fizic vorbind, elementele ce o constituie structural, păstrează aceleași proprietăți prin legitățile ce o descriu, noi ca indivizi irepetabili suntem foarte subiectivi. Raportăm stimulii într-o maniera specifică, similară de multe ori însă nu și identică. Vreau să spun că putem percepe aceeași realitate nuanțată de modalitățile personale de a o încadra. 

Ciclul rămâne mereu același naștere-viață-moarte. 

Umanitatea nemulțumită de acest fapt a hotărât sa ia după părerea mea următoarele direcții: 

- a inventat divinitatea 

- a găsit o modalitate de a lua legătura cu divinitatea 

- caută o altă logică existenței luând în calcul prima variantă 

Toate aceste eforturi le facem cu toții mai devreme sau mai târziu dintr-un singur motiv: setea de eternitate. 

Sunt și aceea care sunt de părere ca sunt niște plante care au rolul de fertilizator însă eu nu ma adresez lor... 

De unde ideea și mai important nevoia de eternitate? 

Pentru mine este singura concluzie la care am ajuns pentru întrebarea: de ce trăiesc? 

Viața așa cum o experiază fiecare dintre noi aduce cu sine niște învățături, un bagaj de lecții ce ne transforma în persoanele care suntem acum. Cred că poți fi de aceeași părere cu mine că avem niște situații în viața de la care învățăm ceva, indiferent dacă alegem sau nu în acel moment sa le luăm în seamă. 

Ce facem cu ele? Sunt ele importante? nu sunt? 

Vedem că tot ce ne înconjoară lasă o amprentă asupra noastră. Suntem sufocați cu tot felul de informații, nu toate folositoare, iar noi alegem pe care dintre ele păstrăm sau care nu. 

Suntem liberi sa alegem în viată, sau cel puțin așa ne place să gândim.

Viața fără această libertate nu ar avea nici un sens, motiv pentru care sunt și aceia care nu cred în eternitate.

Într-o viață veșnică nu ne putem încrede decât dacă avem opțiunea de a alege.

Alegerile sunt limitate de spațiu-timpul în care ne încadrăm. Sistemele geo-socio-politice au dat în parte structura căreia suntem tributari la care putem continua să contribuim sau ne disociăm de ea. Pe undeva în jungla societății din care emergem din clipa în care suntem pregnant conștienți de sinele ce își caută un contur identității, ne dam seama că trebuințele primare nu sunt suficiente. A supraviețui nu devine sinonim cu a trăi. Lupta pentru identitate caută să cristalizeze cât mai multe elemente definitorii interiorității fiecăruia. 

Laborioasa transpunere de situații aduce la iveala adevăruri nedegradante de efemeritatea unor concepte.

Eu vad eternitatea ca fiind accesibila numai celor care învață să iubească veșnic.